Ploieștiul Patria Noastră

Știri

 Ultima oră

Victorie mare la Cluj!! Lupii revin pe podium! U Cluj – Petrolul 2-4(0-2)

Victorie mare la Cluj!! Lupii revin pe podium! U Cluj – Petrolul 2-4(0-2)
mai 26
19:44 2013

Petrolul a trecut cu bine peste penultimul hop din campionat, impunându-se cu scorul de 4-2 în deplasarea de la Cluj. „Lupii” s-au desprins în prima jumătate de ora, după reuşitele lui Grozav (6) şi Bokila (26), şi au mai punctat de două ori după reluare, prin Sauvadet (72) şi Mojica (84).

Obligaţi să câştige la Cluj pentru a nu pierde un tempo important în lupta pentru calificarea în Europa League, petroliştii au început perfect partida de pe terenul „Şepcilor Roşii”. După doar şase minute de joc, GROZAV l-a surprins pe Niculescu cu un şut de la 22 de metri, lateral stânga, la colţul scurt şi le-a deschis „lupilor” calea către o victorie necesară ca aerul. Trei minute mai târziu, Younes trimitea mingea în plasă, însă reuşita tunisianului n-a fost validată de Alexandru Tudor, centralul văzând un fault în atac, iar „U” a replicat prin Apostu (10), cel care, de la 6 metri, lateral stânga, a şutat în plasa exterioară. Puţin după ce s-a intrat în cea de-a doua jumătate a părţii inaugurale, Grozav a demarat pe stânga şi a centrat perfect în faţa porţii, pentru reluarea, din plonjon, cu capul a lui BOKILA (26), ploieştenii luând, astfel, încă din acel moment o opţiune importantă pentru câştigarea celor trei puncte puse în joc.
Clujenii au început ceva mai bine repriza a doua, având o mare ocazie de gol prin Buleică (52 – reluare din 6 metri, peste transversală), pentru ca, mai apoi, Bornescu să intervină senzaţional la „bomba” expediată de către Hidişan (64). Gazdele şi-au continuat ofensiva, Ninu (65) trimiţând alături din 4 metri, dar „lupii” au lovit pe contraatac, SAUVADET (72), revenit cu această ocazie în efectivul „galben-albaştrilor”, finalizând cu un şut de la 14 metri. Din păcate, însă, mijlocaşul francez n-a mai rezistat decât trei minute, fiind nevoit să părăsească terenul pe targă, după o nouă accidentare, ce a părut, la prima vedere, a fi cât se poate de serioasă.
Gazdele au redus din handicap cu zece minute înainte de final, atunci când Buleică a marcat, cu capul, din apropiere, după o centrare a lui Tony, dar MOJICA (84) avea să refacă ecartul de trei lungimi, înscriind după o pasă perfectă venită de la Bokila. Golul spectaculos al lui Borza, din minutul 89, n-a mai contat decât pentru impresia artistică, Petrolul bifând o victorie tonică înaintea unei săptămâni extrem de importante pentru istoria clubului ploieştean.
După succesul din această seară, trupa pregătită de către Cosmin Contra acumulează 61 de puncte, iar miercuri va încheia campionatul pe teren propriu, în confruntarea cu Gaz Metan Mediaş (ora 21.30).

Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploieşti 2-4 (0-2)
Marcatori: Buleică (80), Borza (89)/Grozav (6), Bokila (24), Sauvadet (72), Mojica (84).
„U” Cluj: Niculescu – Ciupe (cpt) (82 Borza), Ninu, Raţiu (38 Szilagyi), Nicola – Bucşă, Ad. Popa – Buleică, Hidişan, Szekely – Apostu (38 Tony). Antrenor: Ioan Viorel Ganea.
FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Neag, Geraldo, Guilherme – Mustivar (cpt), Mojica . Boudjemaa (68 Sauvadet, 78 Renan Silva), Younes (62 Hoban), Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra. 
 
Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Octavian Şovre (Oradea) şi Iulian Radu (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Paul Unimatan (Zalău).
Observatori: Florin Bătrânu (Timişoara) şi Nicolae Marodin (Bucureşti) (sursa:fcpetrolul.ro)

Foto:ziuadecj.realitatea.net

Despre autor

Florian Tudorache

Florian Tudorache

Articole asemănătoare

0 comentarii

Încă nu sunt comentarii.

Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Ploiești
21°
cer acoperit de nori
humidity: 43%
wind: 4m/s NNW
H 20 • L 18
22°
Sat
15°
Sun
16°
Mon
19°
Tue
Weather from OpenWeatherMap
  • :
  • :
Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail, la adresele ploiestipatrianoastra@yahoo.com, info@ploiestiulpatrianoastra.com, sau pe contul nostru de Facebook.

Cele mai citite articole

Sorry. No data so far.

Instagram

Please enter an Access Token on the Instagram Feed plugin Settings page.

YouTube




Abonați-vă la newsletter

Curs valutar