
Suporterii Petrolului au organizat in aceasta seara la stadionul Ilie Oana o conferinta de presa prin care au vrut sa traga un semnal de alarma cu privire la incidentele regretabile
care au avut loc in localitatea Domnesti si in municipiul Ploiesti cu ocazia partidei din etapa a-XVI-a a Ligii 1, Steaua-Petrolul, meci disputat pe 1 decembrie 2013 si incheiat cu scorul de 1-1.
Bogdan Dinu, Robert Burlacu, Dragoş Machiţescu, Cosmin Vasile şi Octav Preda au rememorat momentele de cosmar prin care au trecut, motiv pentru care, fanii Petrolului au hotarat sa-i actioneze in instanta pe cei care se fac vinovati de aceste abuzuri grosolane.
Toti cei prezenti in aceasta seara la conferinta de presa si care au fost martorii evenimentelor din seara de 1 decembrie, au scos in evidenta faptul că acţiunea jandarmilor a fost una premeditată, scopul fiind acela ca galeria Petrolului să nu ajungă la meciul disputat pe stadionul Ghencea!
“Vor fi cel puţin 1000 de plângeri penale, individuale, pe care le vom formula în aceste zile. Mai sunt câţiva membri ai galeriei care trebuie să îşi scoată certificate medico-legale, dar deja s-a pus în mişcare mecanismul prin care vom acţiona împotriva Jandarmeriei pe cale legală, în justiţie”, au anunţat suporterii Petrolului.
“Vor fi cel puţin 1000 de plângeri penale, individuale, pe care le vom formula în aceste zile. Mai sunt câţiva membri ai galeriei care trebuie să îşi scoată certificate medico-legale, dar deja s-a pus în mişcare mecanismul prin care vom acţiona împotriva Jandarmeriei pe cale legală, în justiţie”, au anunţat suporterii Petrolului. – See more at: http://www.jurnalulph.ro/sport/4298-gata-cu-joaca-plangeri-penale-pentru-jandarmi.html#sthash.OJ0uANwX.dpuf
faptul că acţiunea jandarmilor a fost una premeditată, scopul fiind acela ca galeria Petrolului să nu ajungă la meci! – See more at: http://www.jurnalulph.ro/sport/4298-gata-cu-joaca-plangeri-penale-pentru-jandarmi.html#sthash.OJ0uANwX.dpuf
au rememorat mome
ntele delicate prin care au trecut, dar au scos în evidenţă faptul că aceasta a fost picătura care a umplut paharul! – See more at: http://www.jurnalulph.ro/sport/4298-gata-cu-joaca-plangeri-penale-pentru-jandarmi.html#sthash.OJ0uANwX.dpuf
au rememorat momentele delicate prin care au trecut, dar au scos în evidenţă faptul că aceasta a fost picătura care a umplut paharul! – See more at: http://www.jurnalulph.ro/sport/4298-gata-cu-joaca-plangeri-penale-pentru-jandarmi.html#sthash.OJ0uANwX.dpuf
Foto:jurnalulph.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu