Ploieștiul Patria Noastră

Știri

 Ultima oră

Razvan Lucescu: „Va fi greu, dar imi doresc sa obtinem calificarea!”

Razvan Lucescu: „Va fi greu, dar imi doresc sa obtinem calificarea!”
martie 25
16:19 2014

Antrenorul principal al Petrolului, Răzvan Lucescu, a confirmat azi, în conferința de presă organizata la stadionul Ilie Oana,  faptul că Adrian Mutu și Sony Alcenat nu vor putea evolua în primul meci din „dubla” cu Astra, contând pentru semifinalele Cupei României.lucescu

„Te poți afla în fața unui trofeu după o dublă manșă. Vom juca în fața unui adversar foarte bun, o echipă aflată în top 3. Și adversarii își vor dori o calificare. Va fi greu, dar îmi doresc să obținem calificarea. Cu siguranță că meciul va fi aspru, încrâncenat, bine pregătit tactic. Va trebui să fim atenți, să evităm pericolele la poarta noastră. Ar trebui să facem lucrurile diferit față de prima parte a meciului din campionat.

Avem absențele pe care deja le știți, cu Adi Mutu, care e accidentat și care va lipsi în următoarele 2-3 săptămâni, mai e Alcenat, care e accidentat și nu va fi mâine în lot. Au revenit Hoban și De Lucas, care au fost suspendați la meciul din campionat.

În rest, suntem motivați și pregătiți. Este poate cea mai mare plăcere a unui jucător să evolueze în asemenea meciuri. Sunt jucători care visează la asemenea momente, pentru asta ne apucăm de fotbal, pentru meciurile pe stadioane cu atmosferă extraordinară”, a spus tehnicianul Petrolului.

Totodata Lucescu.jr e de parere că meciul de maine seara , din Cupă, va fi diferit față de întânirea din campionat.

Din punct de vedere emoțional, poate fi o diferență între meciul acesta și cel din campionat. Atunci când am pregătit meciul pentru locul 2-3, era o dispută la fel de importantă. Dar când intri într-o anumită stare emoțională, lucrurile se pot schimba.

Rămâne ca acest joc să fie foarte bine jucat, cu maximă responsabilitate. Să fim atenți că returul va fi cel care va desemna finalista. Să fim atenți să plecăm de aici de la Ploiești cu șanse de calificare în finală. Calificarea va fi doar după meciul retur.

foto:digisport.ro

Despre autor

Florian Tudorache

Florian Tudorache

Articole asemănătoare

0 comentarii

Încă nu sunt comentarii.

Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Ploiești
0°
cer acoperit de nori
humidity: 86%
wind: 0m/s NE
3°
Wed
4°
Thu
6°
Fri
7°
Sat
Weather from OpenWeatherMap
  • :
  • :
Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail, la adresele ploiestipatrianoastra@yahoo.com, info@ploiestiulpatrianoastra.com, sau pe contul nostru de Facebook.

Cele mai citite articole

Sorry. No data so far.

Instagram

Please enter an Access Token on the Instagram Feed plugin Settings page.

YouTube




Abonați-vă la newsletter

Curs valutar