Au uitat sa mai castige! Petrolul Ploiesti – Astra Giurgiu 0-0

Petrolul şi Astra au încheiat nedecis, 0-0, manşa tur din semifinalele Cupei României. A fost al patrulea rezultat de egalitate între cele două rivale, din ultimele cinci meciuri oficiale.
Petrolul şi Astra s-au anulat reciproc la Ploieşti. Răzvan Lucescu a început cu Zicu pe bancă şi cu Mutu în tribune din cauza unei accidentari. La meciul de debut al lui Florin Marin pe banca Astrei a asistat si selecționerul Victor Pițurcă.
Giurgiuvenii au început mai bine iar Laban a avut prima ocazie a partidei. Yazalde şi-a depăşit adversarii dar nici el nu a nimerit spaţiul porţii. Replica gazdelor a venit odată cu şutul lui Toto Tamuz, de la marginea careului.
Ocazia reprizei a fost semnată de fundaşul central al Astrei, Ben Youssef, scăpat de sub supraveghere în careul ploieştenilor. După pauză, Petrolul a avut o ocazie uriaşă la o fază de biliard în careul Astrei, dar Lung a scos şutul lui Camara. Intrat pe teren cu 20 de minute înainte de final, renegatul Budescu şi-a făcut simţită prezenţa imediat. Pecanha a plonjat salvator din nou în faţa aceluiaşi Budescu.
”Lupii galbeni” au reacţionat prin şutul lui Texeira, care a trecut puţin peste poartă. Petrolul – Astra s-a terminat 0-0 iar Răzvan Lucescu a ajuns la a treia remiză pe banca ploieştenilor.
Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti – Astra Giurgiu 0-0
- Petrolul: Pecanha – Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme – De Lucas (Fernandez ’60), Hoban – Priso (Zicu ’71), Albin, Teixeira – Tamuz (Camara ’55). Antrenor: Răzvan Lucescu
- Astra: Lung – Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais – Yahaya – Yoda, Seto (Budescu ’73), Laban, De Amorim (Enache ’80) – Yazalde (Bukari ’78). Antrenor: Florin Marin
- Petrolul: Pecanha – Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme – De Lucas (Fernandez ’60), Hoban – Priso (Zicu ’71), Albin, Teixeira – Tamuz (Camara ’55). Antrenor: Răzvan Lucescu
- Astra: Lung – Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais – Yahaya – Yoda, Seto (Budescu ’73), Laban, De Amorim (Enache ’80) – Yazalde (Bukari ’78). Antrenor: Florin Marin
– See more at: http://stiri.tvr.ro/petrolul-astra-0-0-anse-egale-de-calificare-in-finala-cupei-romaniei_42265.html#sthash.P51bm8Q0.dpuf
sursa:digisport.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu