VIDEO Liga Europa / Calificare fără emoții! Flamurtari Vlore – Petrolul Ploiești 1-3 (1-1)

Petrolul s-a calificat în turul III preliminar al Ligii Europa, după victoria obţinută în faţa echipei albaneze, Flamurtari, scor 3-1. După o evoluţie bună în tur (2-0), “lupii galbeni” nu dezamăgesc şi obţin un nou rezultat excelent.
Flamurtari a deschis scorul, în minutul 37, prin Lena. Avantajul albanezilor a durat, însă, doar două minute, pentru că Teixeira a restabilit egalitatea cu un şut de la 16 metri. La reluare, “lupii galbeni” şi-au creat mai puţine ocazii, dar tot au reuşit să înscrie.
În minutul 82, De Lucas și-a adus echipa în avantaj, iar în minutele de preungire, Priso a stabilit scorul final. Petrolul obţine calificarea în următoarea fază a competiţiei şi aşteaptă confruntarea cu echipa cehă Viktoria Plzen.
Primul meci (turul) se va juca la Ploiești pe 31 iulie, urmând ca pe 7 august calificarea să se decida în Cehia.
Caseta tehnică
Flamurtari – Petrolul Ploiești 1-3 (Lena 37)/ Teixeira (39), De Lucas (82), Priso (91).
Flamurtari: I. Lika – Arberi, Telushi (Gerxho ’63), Douglas, Mici – Shehaj (Licaj ’67), Kuqi, Zeqiri, G. Lika – Muzaka (Meto ’87), Lena. Antrenor: Ernest Gjoka.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone (Beța ’77) – De Lucas, Hoban – Nepomuceno (Priso ’60), Mutu, Teixeira – Tamuz (Albin ’72). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonașe galbene: Zeqiri ’47, Mici ’67 / Nepomuceno ’59.
Arbitri: Jan Valasek (central) – Tomas Vorel, Peter Chladek (asistenți) – Mario Vlk (rezervă).
Observatori: Victor Mintoff (Malta), Tobias Wolf (Germania).
sursa:sportnews.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu