VIDEO / Veste bună pentru petroliști! Se lansează cel de-al doilea volum din istoria Petrolului!

Răzvan Frăţilă (50 de ani), fost arbitru asistent în eşaloanele inferioare ale campionatului românesc şi un foarte bun statistician, va lansa, pe 20 decembrie 2014, la Ploieşti, cel de-al doilea volum (din cele cinci) al istoriei clubului Petrolul Ploieşti, intitulat ”PETROLUL PLOIEŞTI, ISTORIE ŞI TRADIŢIE – GLORIA”.
Evenimentul va avea loc între orele 18.00 – 19.30 la pub-ul ”Yell’Wolf Pub”, locaţie situată sub Peluza I a stadionului ”Ilie Oană” din Ploieşti. Pe lângă foste glorii ale Petrolului, la eveniment sunt aşteptaţi toţi iubitorii de ”galben-albastru”, oficialităţi din administraţia oraşului, dar şi reprezentanţi din mass-media locală şi centrală.
Cel de-al doilea volum din seria ”Petrolul Ploiesti, Istorie şi Traditie” se numeşte ”GLORIA” şi va apărea în format A4 (peste 500 de pagini), fiind tipărit într-un tiraj de 1.000 de exemplare. Este o carte bogat ilustrată (aproximativ 500 de fotografii), din care veţi afla detalii despre perioada de glorie a echipei Petrolul Ploieşti (1952-1972). Este tratată pe larg perioada în care echipa ploieşteană reuşea să cucerească trei titluri de campioană naţională la seniori (1958, 1959, 1966) , un titlu de campioană la juniori, dar şi o Cupă a României (1963).
Volumul II este structurat pe 5 capitole şi redă integral toate cele 20 de ediţii de campionat din acea perioadă, poveşti inedite despre legendarul stadion ”Ilie Oană”, dar şi prezentarea mai multor jucători exponenţiali din perioada de glorie a prahovenilor. La finalul cărţii veţi regăsi, în urma unei munci asidue din partea autorului, partea de statistică a perioadei 1952-1972, dar şi statistica cumulată a celor două volume care cuprind perioada 1924-1972.
PROFIL
Nume şi Prenume: FRAŢILĂ Răzvan
Fost arbitru; În prezent: Observator – AJF Prahova
Data şi locul naşterii: 11.01.1964 / Câmpina
Domiciliul: Breaza / Prahova
Studii: Liceu Industrial Nr.1 Câmpina (Promoţia 1982)
Ocupaţia: Statistician / profesie liberală – P.F.A. –
creaţie literară – lucrări de literatură sportivă (specialitatea fotbal)
Specializarea: Arbitru asistent
Anul în care a devenit arbitru: 1988
Anul obţinerii categoriei a II-a: 1989
Anul obţinerii categoriei I: 1992
Anul promovării în Liga a IV-a: 1991
Anul promovării în Liga a III-a: 1993
Anul retragerii: 2003
Număr de jocuri arbitrate: 1.115
Anul in care a devenit observator: 2004
Hobby-uri: fotbalul, statistica, literatura sportivă (mare admirator al celebrului Ioan Chirila), împătimit colecţionar de efecte fotbalistice (brelocuri, ecusoane, fanioane, fulare, insigne, postere, programe de meci, reviste).
Totodată, pe 20 decembrie 2014, ”Asociaţia Diaspora Galben-Albastră” (ADGA) va sărbători împlinirea unui an de existenţă de la înfiinţarea entităţii. Vă prezentăm mai jos comunicatul integral remis de ADGA cu prilejul acestor două evenimente majore din viaţa clubului ploieştean: aniversarea unui un an de ADGA, dar şi lansarea celui de-al doilea volum din istoria Petrolului, intitulat ”PETROLUL PLOIEŞTI, ISTORIE ŞI TRADIŢIE – GLORIA”.
ADGA sărbătoreşte!
”Pe data de 20 decembrie, ”Asociaţia Diaspora Galben-Albastră” vă invită a sărbători împreună cu ea 90 de ani de existență a Petrolului nostru, precum și trecerea unui an de la înființarea ADGA.
Începutul seriei de manifestări aniversare este dat la ”Yell’Wolf Pub” de serbarea ”Crăciun fericit!”, ce va avea loc între orele 11.00 – 13.00, alături de copiii Centrului de Plasament din Filipeștii de Târg, acțiune la care intrarea este liberă.
Urmează, între orele 18.00 – 19.30, – de asemenea la ”Yell’Wolf Pub” – lansarea volumului II al cărții domnului Răzvan Frățilă ”PETROLUL PLOIEŞTI, ISTORIE ŞI TRADIŢIE – GLORIA”, eveniment cu un caracter public. Cu acest prilej, autorul va oferi celor interesați o sesiune de autografe.
Seara se încheie cu dineul aniversar oferit de ADGA la ”Ambasador Luxury Events”, începând cu ora 20.00, celor aproximativ 60 de invitați din rândurile fostelor glorii petroliste, suporterilor, presei, donatorilor, sponsorilor și membrilor ADGA din România.
ADGA vă dorește un decembrie frumos și vă așteaptă să aniversăm împreună!”.
Asociaţia ”Diaspora Galben- Albastră” (ADGA) este o asociaţie non-profit care îşi propune în primul rând conservarea şi perpetuarea spiritului şi sentimentului petrolist.
ADGA este o initiativă a unui grup de “Lupi” aflaţi departe de ”haită” şi de echipa istorică, de tradiţie, a municipiului Ploieşti, “FC Petrolul Ploieşti”, cu scopul de a ne da şansa de a fi în continuare parte a fenomenului petrolist.
Asociaţia ”Diaspora Galben-Albastră” a fost înfiinţată de 16 români stabiliţi în străinătate, dintre care cinci în Canada, ceilalţi fiind din SUA, Spania, Germania, Franţa şi Costa Rica.
”Ideea a fost să putem ajuta copii defavorizaţi, să-i îmbrăcăm, să-i ducem să vadă anumite meciuri ale Petrolului sau să le facem abonamente, să organizăm diverse acţiuni caritabile, să ne implicăm puţin şi la grupele de juniori ale echipei. Aşteptăm să ni se alăture şi alţii, pentru că ştim că suporteri ai Petrolului sunt peste tot în lume şi sunt foarte mulţi. Se pot înscrie şi fanii din România, ADGA nu este exclusiv pentru cei care locuiesc peste hotare”, a spus unul dintre membrii fondatori.
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu