Meci catastrofal și prima înfrangere stagională pentru ”găzari”! CSMS Iași – Petrolul 1-0

Petrolul a pierdut primul meci din acest sezon, pe terenul lui CSMS Iaşi, gazdele impunându-se graţie unui gol controversat marcat, în ultimele minute, de către Golubovic.
Având, faţă în faţă, două echipe care nu pierduseră în acest start de campionat, meciul de la Iaşi a propus un debut ce a stat sub semnul echilibrului, niciuna dintre combatante nepărând dispusă să rişte prea mult. A rezultat, astfel, în prima repriză, un duel purtat, mai degrabă, în “zona de siguranţă”, cu rare momente în care cei doi goal-keeperi au fost puşi la încercare, gazdele având singura oportunitate de notat, atunci când Golubovic (34) a trimis, de la 10-11 metri, cu capul, pe lângă stâlpul din dreapta al porţii apărate de către Pecanha.
Chiar înainte de pauză, Tibor Selymes a încercat să aducă mai multă consistenţă în jocul echipei sale pe faza de atac, apelând la Zoubir, iar partea a doua a găsit o echipă ploieşteană mai ofensivă, mai ales pe măsură ce s-a scurs timpul, iar gazdele n-au mai părut capabile să controleze centrul terenului. Petroliştii au început să fie mai prezenţi în jumătatea adversă, au căutat să împingă jocul spre poarta apărată de către Grahovac, iar prima ocazie importantă a venit în minutul 78, atunci când balonul a circulat frumos pe trasul Moussa-Zoubir-Voinea, dar ultimul, ajuns singur la 10 metri lateral dreapta, n-a găsit ţinta!
Iaşiul a replicat cu un şut-centrare al lui Bole (75), la care Pecanha a fost atent şi a respins de sub transversală, dar, mai ales, la marea ocazie a lui Piccione (87), atunci când, din nou, Pecanha a fost providenţial.
Meciul părea să se ducă către o remiză conformă cu ceea ce s-a întâmplat pe teren, însă a venit, însă, o fază extrem de controversată în minutul 88, atunci când Golubovic l-a obstrucţionat evident pe Pecanha în interiorul careului de şase metri, dar centralul Găman n-a dictat nimic şi atacantul ieşenilor a trimis balonul în plasă!
Petrolul a cunoscut, astfel, prima înfrângere stagională, iar vineri, de la ora 21.00, va juca tot în deplasare, pe terenul Concordia Chiajna.
CSMS Iaşi – FC Petrolul Ploieşti 1-0 (0-0)
Marcator: Golubovic (88).
CSMS Iaşi: Grahovac – Voicu (cpt), Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu – Mitic – Viveiros, Grigorie (46 Enescu, 85 Creţu), V. Gheorghe (67 Piccione), Bole – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
FC Petrolul: Pecanha – Beţa, Benga, Faug-Porret, Rippert – Ropotan, Altama (38 Zoubir) – Nepomuceno (57 Voinea), Marinescu (cpt), Varga (88 Chiriţă) – Moussa. Antrenor: Tibor Selymes.
Au arbitrat: George Cătălin Găman (Craiova) – Dragoş Iliescu (Craiova) şi Daniel Mitruţi (Craiova).
Arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi).
Observatori: Cătălin Popa (Vaslui) şi Ioan Costin Toma (Piatra Neamţ).
sursa:fcpetrolul.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu