”Lupii galbeni” au factorul ”X”! Petrolul – Pandurii 1-1

Petrolul nu a reuşit să iasă din “zodia” remizelor nici după partida cu Pandurii Tg. Jiu, una din care, judecând după modul în care s-au derulat ostilităţile, elevii lui Tibor Selymes meritau, parcă, mai mult decât acel 1-1 consemnat, la final, pe tabela de marcaj. “Lupii” au condus la pauză după reuşita lui Moussa (40), dar s-au văzut egalaţi în urma loviturii de pedeapsă transformată de ex-petrolistul Mihai Roman (60).
Acelaşi scenariu, acelaşi deznodământ! Şi în jocul cu Pandurii, de pe “Ilie Oană”, Petrolul a evoluat bine, şi-a dominat adversarul mare parte din timp, şi-a creat multe ocazii de gol, dar n-a reuşit, finalmente, să obţină toate cele trei puncte puse în joc, echipa ploieşteană fiind nevoită să se mulţumească tot cu o remiză, cea de-a patra din cele cinci meciuri disputate în acest sezon.
Reveniţi pe teren propriu după două deplasări consecutive, “găzarii” au preluat controlul ostilităţilor imediat după primul fluier al arbitrului, iar Moussa şi-a creat cea dintâi ocazie încă din minutul trei, atunci când, după o acţiune personală, a şutat bine de la 18 metri, dar Mingote a respins de sub transversală. “Lupii” n-au înscris nici după combinaţa spectaculoasă dintre Varga şi Farina (19), francezul trimiţând, de la 12-13 metri, la o palmă de butul din dreapta lui Mingote, iar Marinescu (33) a şutat imprecis din mijlocul careului, după o minge “aşezată” de Varga. Tot Varga a centrat ideal pentru lovitura de cap a lui Moussa (36), la care balonul s-a dus alături, dar tunisianul s-a revanşat patru minute mai târziu, reluând, imparabil de această dată, de la 7-8 metri, tot cu capul, după o centrare perfectă venită, de pe stânga, de la Rippert.
Petrolul intra, astfel, în avantaj la cabine şi, după cum se disputase prima parte, una în care gorjenii nu-l ameninţaseră deloc pe Pecanha, formaţia ploieşteană părea să aibă toate motivele să spere ca va reuşi să bifeze primul succes stagional. Doar că, exact atunci când se scursese o oră de joc, Peteleu l-a “agăţat” în careu pe nou intratul Nicoară, iar fostul petrolist Mihai Roman n-a ratat de la punctul cu var, restabilind echilibrul pe tabela de marcaj.
“Găzarii” au căutat să revină în avantaj, dar şutul lui Nepomuceno (63) a fost respins de Mingote, iar Varga (67) a trimis, din lateral dreapta, peste transversală, după care pericolul s-a mutat la poarta lui Pecanha, acelaşi Roman (69) irosind o ocazie uriaşă, singura, de altfel, cu adevărat importantă a gojenilor. Marinescu (76) a avut ultima şansă pentru Petrolul, o lovitură de cap la care balonul a ocolit de puţin ţinta, iar până la final scorul nu s-a mai schimbat, Pandurii căutând din răsputeri să-şi apere punctul de pe “Ilie Oană”.
Petrolul, rămâne, astfel, fără victorie în această ediţie de campionat, iar săptămâna ce urmează va fi una cu două jocuri. Primul marţi, la Cluj, pe terenul CFR-ului, de la ora 19.30, iar cel de-al doilea vineri, acasă, de la ora 21.00, cu FC Botoşani.
FC Petrolul Ploieşti – Pandurii Tg. Jiu 1-1 (1-0)
Marcatori: Moussa (40)/M. Roman (60, pen.).
Petrolul: Pecanha – Peteleu (72 Hassan), Tudose, Benga, Rippert – Marinescu (cpt), Bucşa – Farina (62 Nepomuceno), Zoubir (85 Rusu), Varga – Moussa. Antrenor: Tibor Selymes.
Pandurii: Mingote – Unguruşan, Vasco, Şandru, Momcilovic – Anton (cpt) (74 Droppa), Mrzljak – Răduţ, Nistor (57 Nicoară), Hora (80 Ciucur) – M. Roman. Antrenor: Edward Iordănescu.
Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – Octavian Şovre (Bihor) şi Ovidiu Artene (Vaslui).
Arbitru de rezervă: Adrian Cojocaru (Galaţi).
Observatori: Ioan Valer Şulea (Braşov) şi Alexandru Deaconu (Bucureşti).
sursa:fcpetrolul.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu