Ploieștiul Patria Noastră

Știri

 Ultima oră

Premieră pentru atletismul românesc! România va găzdui primul campionat european din istoria sa

Premieră pentru atletismul românesc! România va găzdui primul campionat european din istoria sa
ianuarie 15
14:43 2018

Campionatul European de 24 de ore alergare, a cărui a 22-a ediţie se va desfăşura pe 26-27 mai la Timişoara, pune România pe harta marilor campionate de atletism, după cum a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată luni, Florin Florea, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.

Această competiţie, la care şi-au anunţat participarea peste 200 de sportivi, din 26 de ţări, specializaţi în cursele de ultramaraton, din ce în ce mai răspândite în întreaga lume, face parte din programul de dezvoltare al Federaţiei Române de Atletism.

„Vrem să aducem toate formele de alergare la FRA. Există o piaţă foarte mare de ultraatleţi în Europa şi acest gen de concursul sunt într-o dezvoltare fantastică în Europa şi nu numai. Şi ţara noastră s-a înscris în această tendinţă mondială, chiar la Timişoara fiind organizate astfel de competiţii, inclusiv anul trecut, când s-a disputat un concurs pe 48 de ore”, a declarat Florea, citat de agerpres.ro.

”Ultraatletismul câştigă din ce în ce mai mult adepţi astăzi, iar Federaţia Română de Atletism este pregătită să susţină şi să dezvolte această nouă ramură a atletismului. Organizarea acestui campionat ne onorează şi, în acelaşi timp, ne obligă să demonstrăm că în România se pot organiza cu succes competiţii de anvergură europeană. Pentru noi este o mare onoare ca în 105 ani de existenţă a FRA să organizăm primul CE de ultramaraton din România. El este foarte bun pentru noi pentru că putem căpăta experienţă. Va fi unul dintre evenimentele organizate în anul aniversar al României şi el va fi organizat la cel mai înalt nivel, sunt convins de asta”, a subliniat preşedintele FRA.

FRA îşi propune ca în viitorul apropiat să organizeze şi o competiţie majoră la nivel european pe pistă pentru a figura într-o manieră cât mai complexă, la vârf, în programul competiţional european, a menţionat Florea. ”Intenţionăm în acest sens să-l invităm în România pe preşedintele Asociaţiei Europene de Atletism pentru a vedea ce perspective avem la o astfel de organizare”, a  mai afirmat Florea.

sursa foto: ajabrasov.ro

Despre autor

Florian Tudorache

Florian Tudorache

Articole asemănătoare

0 comentarii

Încă nu sunt comentarii.

Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Ploiești
-1°
ninsoare ușoară
humidity: 92%
wind: 6m/s ENE
6°
Wed
5°
Thu
6°
Fri
7°
Sat
Weather from OpenWeatherMap
  • :
  • :
Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail, la adresele ploiestipatrianoastra@yahoo.com, info@ploiestiulpatrianoastra.com, sau pe contul nostru de Facebook.

Cele mai citite articole

Sorry. No data so far.

YouTube




Abonați-vă la newsletter

Curs valutar