Nouă școli din Prahova au boicotat simularea Evaluării Naționale. Care sunt acestea
foto: monitorulcj.ro

Luni, 5 martie, simularea Evaluării Naționale a fost boicotată în nouă școli din Prahova. Acest lucru s-a întâmplat după ce joi, membrii de sindicat din 91 de unități de învățământ din Prahova au semnat că vor participa la boicotarea simulării Evaluării Naționale, protest decis la nivel național de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
Pensionari și asistenți medicali incluși în comisii
„În ultimele zile, mai ales în weekend, directorii și Inspectoratul Școlar Județean au lucrat pentru a înlocui, în comisii, membrii de sindicat care au anunțat că boicotează testarea, așa cum a cerut Ministerul Educației. Astfel, în comisii au fost incluși pensionari, membrii ai altor sindicate (la Cerașu, de exemplu) sau chiar directorii și directorii adjuncți au intrat la simulare, în lipsa altor variante”, a declarat, pentru Telegrama, Ion Duță, președintele sindicatului Școala Prahovei.
La o unitate de învățământ din Comarnic, sâmbătă, a apărut informația că din comisie va face parte chiar un asistent medical de la o grădiniță.
În aceste condiții, luni dimineață, simularea a fost boicotată numai în nouă unități de învățământ din județ: Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino” Băicoi, Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Breaza, Liceul „Simion Stolnicul” Comarnic, Liceul Tehnologic Starchiojd, Școala Liliești – Băicoi, Școala Gimnazială Ploieștiori (com. Blejoi), Șc. „Constantin Brâncoveanu” Breaza, Școala Gimnazială Drajna și Școala „Andrei Mureșanu” Ploiești.
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu