Invitaţi de marcă şi o gală spectacol de ziua lui Daniel Chiriță
Fosta glorie petrolistă Daniel Chiriţă pregăteşte două evenimente importante care vor avea loc în această primăvară.
Primul, o gală spectacol dedicată echipelor de old-boys, care va avea loc pe 24 martie, în Sala Sporturilor „Olimpia”, din Ploieşti, şi la care sunt aşteptate 6 echipe, apoi, la finalul sezonului de Liga a III-a al Petrolului, un meci de retragere pentru cel care a jucat în tricolul galben-albastru al Petrolului atât „la bine”, în finala Cupei României, câştigată în 1995, cât şi la „nevoie”, în Liga a IV-a, sezonul trecut!
Primul eveniment, organizat cu ajutorul promotorului Adrian Troscenco, cel care s-a ocupat şi de meciul de retragere al gălăţeanului Adrian Florea, meci la care şi Daniel Chiriţă a participat, este unul care va aduna la start echipele de old-boys ale cluburilor la care a jucat Daniel Chiriţă – Petrolul, Rapid, Universitatea Craiova, dar şi Dinamo, Steaua şi Naţionala Artiştilor, unde „Chiru” activează de ani buni, fiind şi antrenorul acestei echipe.
Evenimentul va fi unul cu intrare liberă, ultimele amănunte privind programul acestuia urmând să fie anunţate în curând!
Lista invitaţilor, una cu multe nume de legendă ale fotbalului românesc, îi are în prim-plan pe fostul internaţional Ionuţ Lupescu, unul dintre candidaţii la şefia FRF, dar şi pe colegii lui Chiriţă de la Sahtior – Ucraina, Marica, Aliuţă, Daniel Florea.
sursa: ZiarulPrahova.ro
Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu