Ploieștiul Patria Noastră

Știri

 Ultima oră

Cristina Anghelescu, una dintre cele mai valoroase violoniste ale Europei, recital de excepție la Ploiești!

Cristina Anghelescu, una dintre cele mai valoroase violoniste ale Europei, recital de excepție la Ploiești!
martie 16
11:02 2018

Una dintre cele mai valoroase violoniste ale Europei, Cristina Anghelescu, susţine marţi, 20 martie, alături de pianistul Andrei Banciu, un amplu recital pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

RECITAL CAMERAL – vioară şi pian

Cei doi aduc în atenţia publicului meloman trei lucrări de referinţă ale genului: W. A. Mozart – Sonata nr. 4 pentru vioară și pian, în mi minor, Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 5 pentru vioară și pian, op. 24, „Sonata Primăverii” şi Richard Strauss – Sonata pentru vioară și pian în Mi bemol major, op. 18.

Cristina Anghelescu a început studiul viorii încă de la vîrsta de 6 ani, sub îndrumarea tatălui său, violonistul Aurelian Anghelescu. A absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ştefan Gheorghiu şi este câştigătoarea concursurilor internaţionale “Jean Sibelius” – Helsinki 1990, “Alberto Curci” – Napoli 1983, “Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar 1985  – Chile şi Andria 1991. A câştigat, de asemenea, premiul V la  Concursul “J. Thibaud” Paris 1981, premiul IV la “Tibor Varga” – Sion 1983 şi premiul IV la Concursul “P. I. Ceaikovski” – Moscova 1986.

S-a remarcat, de-a lungul timpului, pe toate scenele din România şi a fost aplaudată de publicul prezent în săli precum Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovsky Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, Finlandia Hall din Helsinki. A colaborat cu nume mari ale muzicii: maeştrii Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români.

La rândul său, Andrei Banciu a studiat pianul la Universitatea de Vest din Timişoara, la Berlin, la Universität der Künste, cu Prof. Klaus Hellwig şi la Hochschule für Musik „Hanns Eisler” cu Prof. Fabio Bidini. A susţinut recitaluri şi concerte de muzică de cameră în Germania, România, Franţa, Italia, Belgia, S.U.A., Polonia, Ungaria, Olanda. Din anul 2010 este pianist şi membru fondator al ansamblului Jacques-Thibaud.

Cristina Anghelescu şi Andrei Banciu vin la Ploieşti marţi, 20 martie, pentru a invita publicul la un parcurs inedit prin unele dintre cele mai frumoase creaţii muzicale.

Preţul unui bilet este de 20 de lei – întreg, 15 lei – pensionar şi 10 lei – elev şi student. Acestea pot fi achiziţionate atât online, de pe filarmonicaploiesti.eu cât şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi de la Agenția Teatrală.

În plus, ne bucurăm să vă anunţăm că în perioada 30 – 31 martie, Filarmonica „Paul Constantinescu” găzduieşte cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Vioară şi Violă „Muzica Uneşte România”, organizat sub înaltul patronaj al Primăriei municipiului Ploieşti.

Despre autor

Florian Tudorache

Florian Tudorache

Articole asemănătoare

0 comentarii

Încă nu sunt comentarii.

Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Ploiești
15°
cer senin
humidity: 58%
wind: 0m/s NNE
H 15 • L 14
21°
Sat
13°
Sun
17°
Mon
18°
Tue
Weather from OpenWeatherMap
  • :
  • :
Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail, la adresele ploiestipatrianoastra@yahoo.com, info@ploiestiulpatrianoastra.com, sau pe contul nostru de Facebook.

Cele mai citite articole

Sorry. No data so far.

Instagram

Please enter an Access Token on the Instagram Feed plugin Settings page.

YouTube




Abonați-vă la newsletter

Curs valutar