Printre cei care merg pe stadioanele din ţară, la meciurile de fotbal, să-şi susţină favoriţii, sunt si… „analisti sportivi”. Asta o demonstrează un fan al echipei Petrolul, pe numele sau
Etichetă "Férébory Doré"


Botev Plovdiv, echipa antrenată de Stanimir Stoilov, fostul selecționer al Bulgariei, a transferat masiv în această iarnă si cu toate acestea ei par a nu se opri pe piata transferurilor.

Younes Hamza (27 de ani) nu va mai juca în retur pentru Petrolul Ploieşti! Hamza Younes a plecat cu Petrolul în Antalya, pentru primul stagiu de pregatire din 2014, dar

Cu un parcurs identic în ultimele trei etape, un egal și două victorii, Pandurii și Petrolul s-au întâlnit în ultimul meci oficial al anului, fiecare dorindu-și să ierneze pe podiumul

Petrolul a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără gol primit pe teren propriu. Duminică, ploieștenii au câștigat cu 2-0 contra Universității Cluj, chiar în ziua în care antrenorul Cosmin

Victoria la scor de neprezentare împotriva ultimei clasate, Corona Braşov, a încheiat un tur de campionat perfect pentru Petrolul. 34 de puncte în 17 etape, cu şapte mai multe decât

Petrolul Ploiesti a urcat pe locul al doilea in Liga I, gratie ultimei victorii izbutite in ultima etapa a turului de campionat, 3-0(1-0), cu lanterna rosie Corona Brasov, pe Ilie

Petrolul Ploiești a învins pe FC Viitorul Voluntari cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe stadionul ”Ilie Oană”, în ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii I de

FC Petrolul Ploiesti a pierdut alte doua puncte importante in lupta pentru titlu, dupa semiesecul inregistrat in aceasta seara pe

Petrolul a câştigat derby-ul din optimile Cupei României-Timişoreana, 2 -0 pe terenul Rapidului. Ambele goluri s-au marcat după pauză, Dore

Petrolul Ploiesti a invins sambata, la Botosani, cu scorul de 2-1 pe nou promovata si revelatia acestui inceput de campionat

Petrolul Ploieşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa

Petrolul Ploieşti a învins pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din

Desi a dominat teritorial partida de pe teren propriu, Petrolul nu a reusit sa marcheze, brasovenii plecand cu un punct

Petrolul a dominat categoric partida cu Vitesse, însă a obţinut doar un egal în prima manşă a turului 3 preliminar

Petrolul si Pandurii au oferit un joc demn de doua echipe angrenate in cupele europene, in care oaspetii au condus

FC Petrolul Ploieşti conform siteului oficial a definitivat transferurile jucătorilor Abel Issa Camara şi Ferebory Dore cei doi semnând contractele