Petrolul a început returul cu o victorie, formaţia noastră confirmându-şi, astfel, poziţia de lideră din C3. În primul joc oficial din 2018, disputat pe “Ilie Oană”, “lupii” au trecut de
Etichetă "gazarii"
Petrolul se pregăteşte să reia cursa către promovarea în eşalonul secund, urmând să susţină, la finalul săptămânii, primul joc oficial din 2018. Astfel, duminică, 11 martie, de la ora 14.00, „lupii” vor
Petrolul a pierdut testul disputat, azi, la Tărlungeni, cu FC Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 0-1. Unicul gol al întâlnirii a fost reușit de spaniolul Eder Gonzalez (13), informează fcpetrolul.ro. Tehnicianul
A murit Victor Angelescu. Altă dramă pentru ”lupi”. La o zi după înmormântarea băiatului lui Pancovici, a murit și cunoscutul mijlocaș. Conform Libertatea.ro, toată suflarea petrolistă a fost zguduită azi
Sâmbătă, 3 martie 2018, ora 11, la magazinul oficial al clubului Petrolul Ploiești, Asociația Diaspora Galben-Albastră vă invită să fiți alături la mult așteptata punere pe piață a volumului 3
Petroliştii au intrat în ultima linie dreaptă înaintea reluării campionatului, la finalul acestei săptămâni fiind programată prima etapă din cadrul returului Ligii a III-a. Rundă în cadrul căreia “lupii” vor
FC Petrolul va încheia, sâmbătă, seria meciurilor de verificare din această pauză competiţională, însă nu o va mai întâlni pe colega de eşalon şi serie FC Aninoasa, aşa cum era
FC Petrolul a tranşat de o manieră categorică duelul liderelor din C2 şi C3, învingând-o astăzi, în jocul disputat la Strejnic, pe Progresul Spartac Bucureşti. Conform site-ului oficial, „lupii” s-au
Petroliştii au dat startul, astăzi, primului cantonament al iernii, găzduit de către Hotelul Sport din cadrul „Resortului Fundata” – Cheile
Petrolul s-a despărţit de Liga I cu încă o înfrângere, 0-2 pe terenul lui CS “U” Craiova. Golurile oltenilor au
Petrolul a încheiat cu un eşec seria meciurilor disputate pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu Concordia Chiajna. Dacă,
Petrolul şi-a compromis definitiv şansele de a rămâne în primul eşalon, după eşecul suferit pe terenul lui FC Voluntari. Ilfovenii
Petrolul a obţinut o victorie obligatorie în duelul cu ACS Poli Timişoara, apropiindu-se la patru lungimi de locul de baraj,
Petrolul a obţinut cea de-a treia victorie din play-out, 1-0 cu CFR Cluj, în meciul disputat, în această seară, pe
”Lupii” se întorc fără puncte de la Iaşi, acolo unde au pierdut la limită, scor 0-1, partida cu CSMS. Unicul
Drumul de la extaz la agonie s-a dovedit a fi unul cât se poate de scurt şi de abrupt pentru
Petrolul a obținut a treia victorie a sezonului, 1-0 cu CS Universitatea Craiova și încă păstrează șanse pentru salvarea de
Petrolul n-a reuşit să plece cu trei puncte vitale de la Chiajna, în ciuda unui nou joc bun, şi rămâne,
De un penalty primit în startul meciului, de doi oameni în plus în ultimele 25 de minute ale confruntării şi
Un meci de totul sau nimic pentru ambele combatante, duelul de pe „Dan Păltinişanu” s-a încheiat cu o mult aşteptată


