Începând de astăzi, contractul dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul Cosmin Contra s-a încheiat. Clubul nostru a luat act de dorința tehnicianului Contra de a renunța la funcție, în favoarea
Etichetă "gurita"


Dupa ce in aceasta iarna Petrolul a pierdut nu mai putin de 4 titulari inamovibili , azi a aparut o alta stire care ar putea tulbura si mai mult apele

“Campionatul se câştigă în meciurile contra echipelor mici” este mai mult decât un clişeu de care o echipă cu aspiraţii la titlu trebuie să ţină cont. Petrolul a pierdut opt

Petrolul a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără gol primit pe teren propriu. Duminică, ploieștenii au câștigat cu 2-0 contra Universității Cluj, chiar în ziua în care antrenorul Cosmin

Petrolul Ploiesti a dovedit de Ziua Nationala in partida contra Stelei ca merita cu prisosinta sa se bata in lupta pentru cucerirea celui de-al 5-lea titlu din istoria clubului. La

La conferinta de presã dinaintea meciului de duminicã, antrenorul petrolist a anuntat cã fanii vor avea o surprizã atunci când vor vedea primul unsprezece. „Nu mã intereseazã viata privatã a

Incepand de azi, 26 noiembrie 2013, siteul „petrolistilor de pretutindeni” Ploiestiul Patria Noastra va propune o noua rubrica adresata suporterilor galben-albastrii speram noi interesanta, si anume analizarea fiecarei partide a
Bomba in Liga 1! Adrian Mutu va semna in iarna cu Petrolul! Salariul va fi unul record pentru Liga 1

Informaţiile exclusive obţinute de Gazeta Sporturilor spun că Petrolul este clubul la care Adrian Mutu a făcut trimitere aseară, când a declarat oficial că „vreau să vin în România acum,

FC Petrolul Ploiesti a pierdut alte doua puncte importante in lupta pentru titlu, dupa semiesecul inregistrat in aceasta seara pe

Petrolul a câştigat derby-ul din optimile Cupei României-Timişoreana, 2 -0 pe terenul Rapidului. Ambele goluri s-au marcat după pauză, Dore

Petrolul a trecut peste înfrângerea usturătoare cu Swansea, din Europa League, și a bifat a treia victorie a sezonului în

Petrolul a pierdut partida din aceasta seara, in cel de-al patrulea meci amical disputat in cantonamentul din Slovenia. “Lupii” au

FC Petrolul Ploiesti a incheiat la egalitate cel de-al treilea meci de pregatire din Slovenia,1-1 cu campioana Sloveniei, NK Maribor.Golurile

In cursul zilei de astazi, cotidianul local Telegrama a anuntat in exclusivitate mutarea aproape sigura pe care „lupii galbeni” o