Petrolul Ploiești a învins echipa albaneză Flamurtari în prima manşă a turului II preliminar al Ligii Europa. ”Lupii galbeni” au pornit mai greu motoarele, în faţa unor albanezi foarte arţăgoşi.
Etichetă "Romania"


EDIŢIA 1946/1947 LA 17 MINUTE DE LOCUL DOI Înfiinţarea, la 15 septembrie 1944, a Organizaţiei Sportului Popular (OSP) avea să fie similară cu începutul sfârşitului pentru sportul profesionist, formă de

După trei zile de antrenamente intense, ”lupii” au jucat în această seară primul amical al stagiului de pregătire din Slovenia, adversară fiind gruparea rusă Volga Novgorod. Elevii lui Răzvan Lucescu s-au

Petrolul şi CFR Cluj şi-au aflat adversarii din turul II preliminar al UEFA Europa League. Conform tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon, Petrolul o va întâlni pe

Informația oferită în exclusivitate de către SportNews.ro conform căreia Petrolul Ploiești se afla în negocieri avansate cu fundașul stânga, Jean-Alain Fanchone (25 de ani), fost internațional de tineret al reprezentativei

EDIŢIA 1939/1940 REORGANIZARE PĂGUBOASĂ Abia ce se încheiase campionatul Diviziei Naţionale A, ediţia 1938/39 şi preşedintele Cezar Popescu era deja

EDIŢIA 1935/1936 EDIŢIA PREMIERELOR Pentru Juventus, cel de-al treilea sezon ca prim-divizionară avea să fie precedat de numeroase schimbări impuse

Petrolul Ploiești a învins pe FC Vaslui cu scorul de 3-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din

Orasul „aurului negru” a imbracat astazi straie de sarbatoare. Daca marea majoritate a romanilor au ales sa sarbatoreasca minivacanta de

La patru zile de la ratarea calificării în finala Cupei României, lupii au câștigat de Paște cu 3-2 intâlnirea de

EDIŢIA 1932/1933 PROMOVAREA ÎN DIVIZIA A (II) Cucerirea titlului de campioană districtuală era un prim pas făcut de oamenii lui

EDIŢIA 1932/1933 PROMOVAREA ÎN DIVIZIA A După ratarea promovării, atât conducerea tehnică, cât şi cea administrativă a Juventusului îşi impuseseră,

2014 va fi cu siguranta un an special pentru comunitatea petrolista, in primul rand prin prisma celor 90 de ani

Ovidiu Hoban și Geraldo Alves au declarat marți, în cadrul conferinței de presă, că singurul gând al echipei este acela