Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii găzduieşte sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 11.30, un Concert – Spectacol Extraordinar intitulat „Icoane de la Ţară”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Prahova
Etichetă "spectacol"

FCSB a fost umilită de Hermannstadt, 0-3, în sferturile de finală ale Cupei României. Golurile au fost marcate de Rusu (12 şi 63) şi de Blănaru (30). Înaintea acestei partide, vicecampioanii României au simţit nevoia să fie aroganţi. Cunoscut

”Templul” fotbalului ploieștean – stadionul ”Ilie Oană”, așa cum este el denumit de către toată suflarea petrolistă a împlinit azi trei ani de când acesta a intrat în era fotbalului

Petrolul şi Rapid au remizat, scor 0-0, în etapa a patra a Ligii I. Altădată un derby de tradiţie, de această dată gruparea prahoveană a plecat cu prima şansă. Socoteala

Orasul „aurului negru” a imbracat astazi straie de sarbatoare. Daca marea majoritate a romanilor au ales sa sarbatoreasca minivacanta de 1 mai pe litoral sau la munte, ploiestenii au ales

In ultimul meci al etapei din Liga 1, Petrolul a facut cel mai bun meci din 2014 si s-a impus fara probleme in fata celor de la Botosani, intr-o partida

MARTOR LA CUCERIREA UNUI TITLU EUROPEAN Pentru că am amintit de confruntările internaţionale de fotbal, fie la nivelul echipelor reprezentative ori al celor de club, este de menţionat că

Adrian Mutu a fost prezentat oficial, marti, de Petrolul Ploiesti, intr-o conferinta de presa. Fostul jucator al celor de la

Spectacol total pe stadionul „Ilie Oană”! Petrolul a fost condusă de două ori pe tabelă, a egalat în minutul 90+3,