Răzvan Frăţilă (50 de ani), fost arbitru asistent în eşaloanele inferioare ale campionatului românesc şi un foarte bun statistician, va lansa, pe 20 decembrie 2014, la Ploieşti, cel de-al doilea
Etichetă "stadion Ilie Oana"
”Templul” fotbalului ploieștean – stadionul ”Ilie Oană”, așa cum este el denumit de către toată suflarea petrolistă a împlinit azi trei ani de când acesta a intrat în era fotbalului
Adrian Mutu a fost prezentat oficial, marti, de Petrolul Ploiesti, intr-o conferinta de presa. Fostul jucator al celor de la Chelsea, Juventus sau Fiorentina a declarat ca este fericit ca
FC Petrolul Ploiești anunță prezentarea oficială a lui Adrian Mutu, care va avea loc marți, 14 ianuarie, la stadionul ”Ilie Oană”, după următorul program: ora 17.00 – Conferința de presă
“Campionatul se câştigă în meciurile contra echipelor mici” este mai mult decât un clişeu de care o echipă cu aspiraţii la titlu trebuie să ţină cont. Petrolul a pierdut opt
Petrolul Ploiesti a urcat pe locul al doilea in Liga I, gratie ultimei victorii izbutite in ultima etapa a turului de campionat, 3-0(1-0), cu lanterna rosie Corona Brasov, pe Ilie
Petrolul Ploiesti a dovedit de Ziua Nationala in partida contra Stelei ca merita cu prisosinta sa se bata in lupta pentru cucerirea celui de-al 5-lea titlu din istoria clubului. La
O noua ipoteza soc se lanseaza in ceea ce priveste eventualele transferuri din iarna pe care Petrolul le pregateste propriilor suporteri. Daca astazi capul de afis atat in presa locala
Asa cum v-am obisnuit, Ploiestiul Patria Noastra incearca zilnic sa va ofere pe cat se poate cele mai noi informatii
Petrolul Ploieşti a obţinut doar un egal, 1-1 cu Ceahlăul, în ultima partidă înaintea primei manşe cu Swansea din play-off-ul
FC Petrolul Ploieşti îşi invită susţinătorii să fie alături de echipa favorită la meciul pe care „lupii galbeni” îl vor
Petrolul şi-a confirmat statutul de favorită certă şi a tranşat fără emoţii prima manşă a dublei cu Vikingur Gota, scor
Desi in ultimele ore, fanii cei mai sceptici ai Petrolului se indoiau ca Abel Camara a semnat cu Petrolul Ploiesti,
Petrolul se află în faţa redebutului în Cupele Europene. După 18 ani, „galben-albaştrii” revin într-o competiţie continentală, pregătindu-se să-şi înceapă